Tainele Salinei Praid

In estul Transilvaniei, pe meleagul Tinutului Secuiesc, exista o zona – unica – care si-a dobandit numele de la comoara sa din subteran: „Zona ocnelor de sare” sau „Tinutul Sarii”. Aceasta toponimie s-a folosit pentru prima data in anul 1659 si include urmatoarele localitati: Sovata, Iliesi, Praid, cele doua Ocne, de Sus si de Jos, Sarateni, Atia, Siclod, Solocma si Corund. Acest meleag, desprins parca dintr-un basm, are in subasment imensa acumulare de sare de la Praid, unul din cele mai mari zacaminte din Europa. Uriasul depozit de sare, avand o forma usor eliptica cu diametrele de 1,2 km x 1,4 km isi are radacinile la stupefianta adancime de 2,7 km.

Zacamantul de sare de la Praid pastreaza mai multe taine, care tin de geologia, istoria, mineritul si efectele balneare curative. Primul secret rezida chiar in geneza sarii din bazinul Transilvaniei. Aliniamentul estic Corund-Praid-Sovata-Gurghiu este marcat de aparitiile „braului de sare”, in cadrul caruia, sarea de la Praid apare la surafata ca palaria unei uriase ciuperci. Se poate aprecia ca formarea sarii din Transilvania dateaza din timpul geologic al Badenianului inferior (Miocenul mediu), acum aproximativ 20-22 milioane de ani. Sedimentele din perioadele geologice ulterioare s-au depus peste stratul de sare si sub presiunea lor, sarea a migrat spre zonele marginale ale bazinului. Aceasta deplasare a sarii a fost favorizata si de greutatea sa specifica mai mica, fata de rocile din jur si sarea s-a ridicat pe unele falii existente, formand imense cute diapire. Sarea din zacamantul Praid cuprinde cantitati exploatabile pe sute de ani si constituie una din comorile de nepretuit ale Ardealului.

Istoria exploatarii sarii din Transilvania isi are originile undeva în epoca romana. „Taieturile de sare” de la suprafata, abandonate de romani, au fost preluate de avari si mai apoi de bulgari. Unul dintre capeteniile ungurilor „Töhötöm” a fost informat de iscoadele sale, ca in Ardeal „se sapa sare”. Dupa anul 1003 vasele care transportau sare, ale imparatului Stefan I. cel Sfant, circulau cu regularitate pe raul Mures.

Comunitatea arhaica de bunuri si egalitatea in drepturi ale secuilor au influentat hotarator mineritul si comercializarea sarii, de-a lungul timpului. Unul din elementele de baza care constituia libertatea secuilor (libertas) era dreptul liber la sare. Aceasta este de fapt secretul istoriei mineritului sarii din Praid, care s-a caracterizat, prin limitarile periodice ale acestui drept, acordat secuilor.

Prima atestare scrisa, indirecta, cu referire la exploatarea sarii din Zona Ocnelor, gasim in scrisoarea de privilegii acordat cavalerilor germani, de catre regele Andrei al II-lea, in anul 1222. In aceasta scrisoare se permitea cavalerilor sa foloseasca pe raurile Mures si Olt cate sase ambarcatiuni, cu care transportau sare si alte marfuri utile. Urmatoarea mentiune a salinei din Secuime se face in 1405, cand regele Sigismund de Luxemburg interzice nobilimii sa extraga sare de pe propriile mosii. In anul 1463 regele Matei Corvin a intarit privilegiul secuilor cu privire la exploatarea si comercializarea libera a sarii. Sarea din Tinutul Sarii a fost de la bun inceput avutia comuna a natiei secuilor si astfel, orice gospodarie secuiasca primea sare gratis, pana in anul 1562, cand in urma innabusirii rascoalelor din Secuime, regele Ioan Sigismund al II-lea a rechizitionat salina din Praid in folosul camerei regale.

Printre criteriile de alegere a principelor Transilvaniei, figura si respectarea dreptului liber la sare al secuilor si astfel s-au ales: Báthori Gábor (1603), Bocskai István (1605), Bethlen Gábor (1613) si Rákóczi György I. (1631). Dreptul liber la sare a fost restituit pe perioada luptelor pentru libertate conduse de Rákóczi Ferenc al II-lea.

Mineritul subteran propriu-zis s-a inceput la Praid in anul 1762 când, sub conducerea inginerului de mine austriac Johann Frendl, a fost deschisa mina Iosif (ocna „clopot“). Sarea extrasa, legata in piei de bivoli, a fost trasa la suprafata cu ajutorul crivacului, actionat cu patru perechi de cai. Extragerea sistematica a sarii a inceput in anul 1787, cand salina din Praid trece in proprietatea visteriei de la Viena. Conform scriitorului Orbán Balázs, in anul 1861 întregul Tinut Secuiesc si Scaunele Sasesti utilizau sarea din Praid. In anul 1864 s-a deschis mina Paralela, avand forma trapezoidala, iar în anul 1898 s-a început deschiderea galeriei Elisabeta, in partea nord-estica al masivului de sare.

Tehnica mineritului din salinele din Transilvania si Maramures, avand originile in epoca feudala, a fost restructurata dupa primul razboi mondial (1920) de catre administratia romana de stat. In anul 1945 a fost introdusa metoda de exploatare prin impuscare, prin urmare mineritul traditional maghiar al sarii, a devenit o amintire istorica definitiv. Intre anii 1948-1949 a fost deschisa mina Gheorghe Doja, botezata in aminitrea marelui rebel secui, dar pana in anul 1954 a ramas sub extractie si mina Paralela. In anul 1972 la Praid au fost incepute lucrarile de deschidere ale unui nou camp minier, in zona nord-estica, dar lucrarile s-au sistat din cauza parametrilor calitativi nefavorabili. In anul 1978, sub minele vechi au fost proiectate noi orizonturi, avand dimensiunea camerelor unicat in ţară (inaltimea 12 m, latimea 20 m si lungimea 200 m). Mai tarziu, prin anii 1991 s-a început deschiderea sectorului minier Telegdy, situat in partea nord-estica al zacamantului. Camerele de exploatare din acest sector au dimensiunile: inaltime 8 m si latime 16 m, iar pilierii patrati au sectiunea de 14 m x 14 m.

In ceea ce priveste secretul curativ al Salinei Praid, aceasta a inceput a fi dezvaluita prin anii 1960, in salile orizontului minei Gheorghe Doja, cand a demarat speleo- si climatoterapia in subteran. Avand exemplul salinei din Wieliczka (Polonia), directorul de atunci al salinei Praid, Telegdy Károly, si medicul dr. Veres Árpád, au facut primele teste de tratament ale afectiunilor respiratorii cronice in subteran. Din anul 1980, baza de tratament si vizitare a fost amenajat la orizontul +402m, la adancimea de 120m de la suprafata. Pana la salile de sare propice pentru agrement, se ajunge printr-o galerie de coasta si plan inclinat auto lung de 1250m. La acest orizont, prevazut cu iluminat si sistem de aeraj propriu sunt amenajate locuri de odihna si de joaca, o capela ecumenica, bufet, mese de tenis de masa, pentru a diversifica cele patru ore obligatorii pe zi, din subteran. Lumea aceasta aparte, din adancul pamantului, devine mai familiara si datorita gimnasticii conduse de cadre de specialitate, a unui mic muzeu istoric, a numeroaselor creatii de arta plastica si fotografii artistice afisate si magazine de suveniruri. Supravegherea medicala permanenta asigura o siguranta corporala, iar sprijinul spiritual este conferit de capela ecumenica, inaugurata in anul 1993 şi aflată sub ocrotirea Sfantului Ioan de Nepomuk.

Tinutul Sarii este inzestrat cu nenumarate frumuseti peisagistice si raritati geologice. Una din acestea este canionul paraului Corund, cu pereti de sare si vegetatie halofila, fiind declarata rezervatie naturala pe o suprafata de 60 ha. O alta remarcabila structura geologica este stanca de aragonit, denumita Dealul Melcilor, situata in coltul sudic al bazinului Praidului, in vecinatatea drumului national spre Corund. Alte obiective vestite din perimetru ar fi: cetatea „Rapsonné” la km 4 spre pasul Bucin, lacul Ursu din Sovata, piatra gaurita de langa Corund si numeroasele izvoare sarate si ape minerale din zona.

Sarea din Praid a fost denumita, inca din secolul al XV-lea „sare secuiasca”, care a dat numele microregiunii, a determinat acordarea „dreptului sarii”, a asigurat painea localnicilor pe timp de secole si nu în ultimul rand, a dat gustul si savoarea mancarurilor secuiesti si ardelenesti. Masivul de sare din Praid isi ascunde ultima taina: vraja eternitatii. Cine o va dezlega, va primi in dar vesnicia, transformandu-se poate, in stana de piatra.

Intocmit: Horváth István